Șofer agresiv aflat sub influența alcoolului și drogurilor, reținut de polițiștii clujeni

Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore, în cursul serii de 5 septembrie a.c., un bărbat de 31 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a făcut miercuri, 10 septembrie, următoarele precizări: „În fapt, în jurul orei 17.50, polițiștii rutieri aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Cluj-Napoca au fost sesizați direct de către un participant la trafic despre comportamentul agresiv al unui conducător auto. 

Potrivit acestuia, șoferul ar fi efectuat o depășire neregulamentară pe linie continuă, după care ar fi avut un comportament agresiv în trafic. 

Deși polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire și au somat verbal conducătorii auto implicați, doar martorul s-a conformat. 

Șoferul reclamat și-a continuat deplasarea, fiind urmărit de echipajul de poliție cu semnalele luminoase și acustice pornite. Acesta a fost oprit în cele din urmă pe Calea Turzii, în zona sensului giratoriu cu strada Bună Ziua, prin blocarea autoturismului în coloană. 

La testarea cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, testarea cu aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv cu privire la consumul de substanțe psihoactive. 

Conducătorul auto a fost condus la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului de substanțe interzise. 

În urma probelor recoltate la unitatea spitalicească, au rezultat valori pozitive atât în privința consumului de alcool, cât și a consumului de substanțe psihoactive.  

În cauză, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.” 

Foto ilustrativ 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing