Șofer prins și arestat de polițiștii clujeni, după ce a produs un incident rutier soldat cu pagube materiale
În data de 31 august a.c., în jurul orei 18.00, un conducător auto a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe DN1F E81, în localitatea Baciu, iar după producerea accidentului, acesta ar fi părăsit locul faptei.
La scurt timp, autoturismul a fost depistat de un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, pe strada Donath, în urma verificărilor stabilindu-se că la volan se află un bărbat de 35 de ani, din comuna Baciu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1.19 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
După administrarea probatoriului, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ulterior în data de 1 septembrie a.c., acesta a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII