SORIN GRECU: Tulburătoarea viață a profesorului Felician Micle, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca. În 50 de ani a prezentat-o multor personalități - de la Ceaușescu la Jean Marais sau Jack Lemmon.

Tatăl, Ioan Miclea, „Filosoful Bisericii Unite cu Roma”

Îşi începe profesorul relatarea impresionantei sale vieţi, fără foarte multe introduceri, conştient că timpul e scurt şi „recuperarea” lui merită făcută: „M-am născut în anul 1933, pe 9 martie, în Târgu Mureş dar familia mea s-a stabilit în 1940 în „Mica Romă”, la Blaj. Tatăl, Ioan Miclea – care şi-a adăugat un „a” la nume, fiindcă nu-i plăcea cum sună Micle – a fost profesor şi preot greco-catolic autor pe timpul vieţii a zece cărţi, majoritatea de filosofie, alte patru fiind publicate de mine după decesul acestuia din 1982. Cert este însă un lucru: a fost studentul preferat al lui Lucian Blaga, care i-a şi condus teza de licenţă, susţinută în 1948, intitulată „Coordonatele culturii medievale la Lucian Blaga”. Iar tatăl meu – cel pe care cardinalul Alexandru Todea l-a considerat „Filosoful Bisericii Unite” - a avut enorm de suferit din partea comuniştilor: a făcut puşcărie politică la Dumbrăveni după ce a fost încadrat la sustragere de la sechestru”. Observându-mi curiozitatea mea la auzul acestei ciudate încadrări juridice, profesorul mi-o explică imediat: ”Am locuit pe atunci în Biblioteca Centrală a Mitropoliei Blajului şi în încăprerile bibliotecii au fost şi câteva spaţii unde au fost depozitate lucruri personale ale lui Iuliu Maniu şi pentru că n-au fost declarate de noi – deşi eram chiriaşi şi nu aveam cum face un asemenea lucru - a fost condamnat la un an de închisoare. După ce-a ieşit – deşi profesor – a fost obligat să se pensioneze, la numai 46 de ani”. Apoi profesorul Felician Micle, referindu-se în continuare la propriul parcurs, arată că după absolvirea Şcolii de Aplicaţie, de pe lângă Şcoala Normală din Blaj, şi-a continuat studiile la Liceul „Sf. Vasile cel Mare”. Precizează acesta: „Până-n 1948, când s-au desfiinţat şcolile Blajului, pentru că erau confesionale, iar ultimele două clase de liceu le-am făcut la Braşov – în oraşul Stalin, cum era botezat acesta pe atunci - la Liceul „Andrei Şaguna”.

„Am prezentat grădina şi lui Jean Marais şi Jack Lemmon”

În 1952, odată cu absolvirea liceului, tânărul Felician Micle vine la Cluj şi se înscrie la Facultatea de Biologie a Universităţii „Victor Babeş”- sau de Ştiinţe naturale, cum îi spunea pe atunci, precizează profesorul. După care continuă: „Pasiunea pentru plante o aveam din copilărie, când făceam dese excursii, cu profesorii şi familia, ca să cunoaştem flora şi vegetaţia din jurul Blajului. Factorul decisiv al orientării mele spre lumea plantelor a fost un profesor de Ştiinţe naturale, la liceul din Braşov – Sânjoan – care prin harul şi talentul de profesor adevărat mi-a insuflat interesul pentru cunoaşterea acestei lumi”. La Cluj existau – numai în domeniul pe care m-am profilat – profesori precum: academician Emil Pop, academician Eugen Pora, academician Victor Preda, dar şi Eugen Ghişa – fost decan al facultăţii – Ion Ciobanu, celebrul Victor Pop, de la catedra de Zoologie. „Am făcut cursuri cu aceşti profesori, erau oameni şi dascăli de mare prestigiu naţional şi internaţional. Erau apropiaţi de studenţi – dat, totuşi, fără să le permită să depăşească anumite norme de conduită. Am terminat facultatea cu diplomă de merit, în 1956, şi am fost repartizat în comuna Avram Iancu. N-am ajuns încă acolo pentru că am fost solicitat de profesorul-academician Emil Pop să accept să fiu numit la catedra de Fiziologia plantelor, ca asistent stagiar. Sigur, între comuna Avram Iancu şi Universitate am ales această funcţie unde am activat în următorii trei ani, până în 1959, când a avut loc unificarea Universităţii Babeş cu Bolyai, devenind auctuala U.B.B. Şi-n toamna lui 1959 am fost transferat la Grădina Botanică din Cluj, pe post de cercetător, unde am rămas până la ieşirea din funcţie, în anul 2009. Practic, am la activ 53 de ani de activitate – trei la facultate şi cincizeci la Grădina Botanică”!  Referindu-se la atmosfera de anima pe atunci prestigioasa instituţie, profesorul Felician mărturiseşte următoarele: „Era o atmosferă de muncă susţinută, datorată pasiunii salariaţilor pentru îngrijirea şi prestigiul Grădinii Botanice. Acum, retras din activitate mi-am făcut şi un bilanţ al muncii depuse acolo: personal, am stabilit legături ştiinţifice şi schimburi de plante cu o sută cincizeci de grădini botanice din întreaga lume, pe lângă cele două sute cincizeci, existente atunci când am început munca. De asemenea, am condus grupe de vizitatori în fiecare an: elevi, studenţi, public matur şi personalităţi ale lumii culturale, politice şi artistice ale vremii. Le-am prezentat, personal grădina lui Ceauşescu, Manea Mănescu, Ion Gheorghe Maurer, Amir Abas Hoveida – prim ministrul Iranului - dar şi unor actori, celebri, precum Jean Marais sau Jack Lemmon”. Explică apoi că obiectivul său cel mai important a fost realizarea dezideratului fixat de întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj, profesorul Alexandru Borza – cu care a colaborat strâns până la moartea acestuia, survenită în 1981 – şi anume să transmită tineretului tot ce ştie despre plante şi, de asemenea, relaţiile stabilite de-a lungul anilor – pentru prograsul şi prosperitatea acestei instituţii. Mărturisește profesorul, înîncheierea dialogului nostru, cu o umbră de tristeţe întipărită pe chip: „Oamenii erau pe atunci disciplinaţi, harnici şi pătrunşi de importanţa atribuţiilor de serviciu. De pildă, nu odată răspundeam chemărilor – în afara orelor de serviciu – pentru rezolvarea unor chestiuni urgente, în cazul unor furtuni puternice sau îngeţuri timpurii, astfel că toată suflarea grădinii venea la muncă şi punea umărul pentru a proteja plantele sensibile.”