Stupefiant! Țăranii vor trebui să raporteze la ANAF laptele, brânza și zacusca vândute!

Țăranii vor trebui să raporteze la ANAF laptele, brânza, legumele sau borcanele cu bunătăți pe care le vând, după ce Legea pentru impozitarea micilor fermieri a fost agreată la nivel guvernamental printr-un aviz favorabil emis de Guvern.

În luna mai a fost depus în Parlament un proiect de lege prin care primăriile devin obligate să raporteze către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) toate informațiile privitoare la certificatele de producător și carnetele de comercializare. Practic, se raportează mai ales cantitățile vândute de fiecare producător care activează în piață la persoană fizică. 

Guvernul condus de Ilie Bolojan a avizat în august proiectul de lege inițiat de aleși ai PSD: „Opinăm că raportarea regulată a acestor informaţii permite o mai bună monitorizare a producătorilor agricoli şi contribuie la formalizarea activităților economice din acest domeniu, consolidând astfel baza de date fiscale. Totodată, datele colectate pot fi utilizate pentru a fundamenta decizii privind subvenţiile, programele de sprijin pentru fermieri şi alte măsuri de dezvoltare rurală”. 

Detalii suplimentare aici: romaniatv.net 

Foto ilustrativ  

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing