Suspecți de crimă comisă asupra unui bărbat din Cluj-Napoca, arestați de polițiști
Un bărbat din Cluj-Napoca a decedat după ce a fost bătut cu bestialitate de doi bărbați în fața unui bar din cartierul Mănăștur. Bărbatul a fost găsit fără suflare în apartamentul său, la data de 13 iulie 2025, la patru zile de la agresiunea suferită.
Cei doi inculpați au fost arestați preventiv miercuri, 16 iulie 2025, fiind acuzați de săvârșirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și tulburarea ordinii și liniștii publice, potrivit monitorulcj.ro.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat în data de 15 iulie 2025, instanţei, arestarea preventivă a inculpaţilor R.R.C. şi O.A.E. pe o durată de 30 de zile. Se impune a fi menţionat faptul că în data de 15.07.2025 faţă de inculpatul O.A.E. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore de către procurorul de caz.
La data de 15 iulie 2025, prin ordonanţă, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul R.R.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: – loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prev. de art. 195 Cp., și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. de art. 371 alin. 2 Cp, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cp. iar faţă de inculpatul O.A.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: -loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prev. de art. 195 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp rap. la art. 43 alin. 1 Cp, și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. de art. 371 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp rap. la art. 43 alin. 1 Cp, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cp.
În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, s-a reţinut că în data de 09.07.2025, în jurul orei 22:45, în timp ce inculpaţii R.R.C. şi O.A.E. se aflau în fața unui bar din cartierul Mănăştur din mun.Cluj-Napoca, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul R.R.C. i-a aplicat victimei D.K.A. o lovitură cu pumnul în zona capului și o altă lovitură cu pumnul în zona toracelui, după care i-a mai aplicat o lovitură puternică cu piciorul în zona toracelui, victima căzând la pământ, după care în timp ce victima încerca să se ridice de la pământ, inculpatul O.A.E. i-a aplicat două lovituri puternice cu piciorul în zona capului, victima lovindu-se cu capul de asfalt și rămânând în stare de inconștiență. După câteva minute, victima și-a revenit și la scurt timp a plecat spre locuința sa.
La data de 13.07.2025, în jurul orei 13:30, victima a fost găsită decedată în interiorul locuinței sale, decesul fiind cauzat de loviturile aplicate la data de 09.07.2025 de către cei doi inculpaţi. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a admis în data de 16.07.2025 propunerea formulată de unitatea noastră de parchet şi a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe o durată de 30 de zile”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Schimbarea la Față
07.08.2026
VĂLIUG – O ALTĂ „MARE DE LA MUNTE”
09.08.2026
LIPOVA – ÎNTRE AMINTIRE ȘI ÎNTREBARE
07.08.2026
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII