Tânăr din Hereclean, prins de polițiști după ce a furat o mașină în Zalău
Sâmbătă, 2 august a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Poliția Orașului Huedin, au identificat și cercetat un tânăr de 22 de ani, din comuna Hereclean, bănuit de săvârșirea infracțiunii furt calificat.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, în noaptea de 30 spre 31 iulie a.c., tânărul de 22 de ani ar fi sustras, din fața unui bloc din municipiul Zalău, un autoturism care fusese lăsat neasigurat, cu cheia în contact.
Sâmbătă, 2 august a.c., în urma activităților investigativ-operative efectuate, autoturismul sustras a fost identificat de polițiști în orașul Huedin, județul Cluj, fiind restituit proprietarului.
Astfel, în urma administrării probatoriului, față de tânărul de 22 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 2 august a.c., să fie prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.
Potrivit monitoruldesalaj.ro, polițiștii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII