Târgumureșean reținut de polițiști pentru comiterea infracțiunii de șantaj

Vineri, 7 februarie a.c., Serviciul de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, a pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în Târgu Mureș, într-un dosar vizând săvârșirea infracțiunii de șantaj. Un bărbat de 39 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Cel în cauză este bănuit că, în perioada iunie 2024 și până în prezent, ar fi determinat o persoană, prin amenințări cu acte de violentă, transmise telefonic și prin mesaje, să restituie un împrumut în valoare de peste 10.000 de euro, obținut de la un terț.

La percheziții, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe bunuri de interes în cauză.

3 mandate de aducere au fost puse în executare, iar în baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 39 de ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș.

Cercetările continuă în acest caz, sub supravegherea unității de parchet competente.

Foto: Captură video IPJ Mureș

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing