Taximetrist din Baia Mare, amenințat de un client

Nu e meserie ușoară taximetria. O află zilnic cei care practică această meserie, uneori periculoasă.

Era o comandă ca și oricare alta, pe strada Păltinișului din municipiu. Clientul trebuia să ajungă în Ferneziu, un cartier periculos din oraș. Toate bune și frumoase până când clientul a refuzat să plătească cursa. Au urmat apoi amenințări cu moartea și un apel la 112.

„Polițiștii băimăreni au întocmit dosar penal și desfășoară activități de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere, ca urmare a unui incident sesizat la data de 22 ianuarie a.c.

În fapt, în urma primelor verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 31 de ani, în calitate de șofer al unei societăți comerciale de transport persoane, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost amenințat de către un client, care ar fi solicitat cursa. Ulterior, clientul în cauză ar fi lovit cu piciorul portiera autovehiculului.

Polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor și continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale”, arată IPJ Maramureș.

Etichetele acestui articol sunt taxi baia mare, amenintari, cutit, agresiune, distrugere, baia mare

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing