Terapie revoluționară împotriva cancerului, disponibilă în sistem compensat de la 1 februarie la Spitalul Oncologic din Târgu Mureş

La Spitalul Oncologic din Târgu Mureș va fi introdus începând cu 1 februarie, compensat, un serviciu nou, revoluţionar la nivel naţional – branhiterapia sau radioterapia internă pentru anumite tipuri de cancer.

Încă din toamna lui 2024, în județul Mureş funcționează cel mai modern sistem de diagnostic şi monitorizare a diferitelor tipuri de afecţiuni, în special cele oncologice. Este vorba de un echipament PET-CT, care se găseşte la Spitalul Oncologic Medex. Tot de câteva luni, pacienţii cu cancer beneficiază aici şi de radioterapie pentru tratamentul extern al tumorilor maligne, în baza trimiterilor de la medicii specialişti.

Spitalul poartă negocieri cu CJAS pentru a putea fi decontată şi chimioterapia, începând cu 1 februarie, a precizat pentru Radio Târgu Mureș managerul Mirela Câmpian:

,,Avem buget şi se pot face programări. Acesta este un aparat performant care poate să facă un număr mare de scanări şi din acest motiv noi putem să scurtăm foarte mult listele de aşteptare. Putem să programăm pacienţi de la o săptămână la alta.

Avem şi serviciul de Radioterapie pentru tratamentul de cancer, Radioterapia externă şi deschidem, începând cu luna februarie, Branhiterapia sau Radioterapia internă. Aceasta nu se mai face în Târgu Mureş, doar în Cluj şi în câteva centre din ţară.

Acesta e cel mai nou aparat din ţară, de la acest producător. Avem şi aplicatori şi putem face tratamente unice în ţară, de exemplu pentru cancerele de piele.”

În prezent, Spitalul Oncologic din Târgu Mureş integrează toate serviciile medicale de diagnostic şi tratament oncologic existente în acest domeniu şi oferă inclusiv spitalizare de zi şi continuă, decontate de CJAS.

Nu mai puțin de un milion de români suferă la ora actuală de diverse forme de cancer.

Foto: Fox News

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing