Tineri reținuți de polițiștii sălăjeni pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei minore de 14 ani
La data de 12 noiembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvanei, împreună cu cei ai Secției 7 Poliției Rurală Nușfalău, au reținut pentru 24 de ore, doi tineri de 26, respectiv 27 de ani, din comuna Plopiș, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, șantaj și influențarea declarațiilor.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – mai 2025, cei în cauză ar fi constrâns, în mod repetat, o minoră de 14 ani, pentru a întreține raporturi sexuale.
De asemenea, la data de 11 noiembrie a.c., tânărul de 27 de ani, ar fi contactat aparținătorii minorei, iar prin corupere, ar fi încercat să câștige încrederea acestora, pentru a ascunde sau minimaliza faptele săvârșite.
Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Satu Mare, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvanei.
Polițiștii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII