Trei incendii în mai puțin de 24 de ore la Târgu Mureș și Reghin

Un număr de trei incendii au fost raportate în mai puțin de 24 de ore în Târgu Mureș, respectiv Reghin, fiind vorba de o magazie de lemne și două case de locuit.



În această noapte pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit pe strada Trandafirului din localitatea Sângeorgiu de Mureș, unde a izbucnit un incendiu la o casă de locuit.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Flăcările s-au manifestat la etajul imobilului și au afectat două locuințe de tip duplex.

Din interior s-au autoevacuat 8 persoane, dintre care 2 au fost evaluate medical de echipajele aflate la fața locului, de cod verde.


Incendiu magazie de lemne în municipiul Reghin.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin intervin chiar în aceste momente pe strada Lăpușnei din municipiul Reghin, unde o magazie de lemne a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii Punctului de Lucru Deda se deplasează în sprijin.

La fața locului acționează o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul actioneaza pentru limitarea propagării incendiului și lichidarea acestuia.

Incendiu de casă în localitatea Tonciu, comuna Fărăgău

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin interven în aceste momente pe strada Principală din localitatea Tonciu, comuna Fărăgău, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipajele acționând pentru localizarea și lichidarea incendiului.



COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing