UNTOLD-ul vine cu prețuri amețitoare la cazările în Cluj-Napoca: Trei zile la un hotel de 3 stele poate ajunge la 6.500 de lei
Se apropie luna august, ceea ce înseamnă că se apropie și unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale verii: Untold. Evenimentul are loc la Cluj-Napoca în perioada 7-10 august. Festivalul nu vine doar cu distracție, ci și cu o mare problemă pentru participanți, mai exact cazarea.
Untold este festivalul care vine la pachet cu cele mai piperate prețuri la cazare din România. În 2025, fenomenul a atins din nou cote amețitoare.
O cameră într-un hotel de 3 stele din Cluj a fost scoasă la închiriere cu 6.500 de lei pentru doar trei nopți, în perioada 7–10 august, scrie Fanatik.ro.
Hotelul în cauză, situat la aproximativ 2 kilometri de centrul orașului, nu oferă condiții de lux, dar tariful cerut depășește 2.000 de lei pe noapte.
De ce sunt prețuri așa mari
Cererea mare și oferta redusă ridică prețul cazărilor. Deși asemenea creșteri de prețuri sunt previzibile în contextul unui eveniment de amploarea Untold, mulți consideră sumele cerute o exagerare.
Situația nu este izolată. Pe rețelele sociale au apărut zeci de anunțuri de închirieri pentru festival, cu tarife de 1.000 de euro pentru întregul weekend în cazul unor apartamente. În unele cazuri, varianta închirierii unui apartament întreg poate fi mai avantajoasă decât rezervarea unei camere de hotel.
Clujul, campionul chiriilor scumpe
Cluj-Napoca se menține în topul celor mai scumpe orașe din România în privința chiriilor, iar evenimentele majore, cum este Untold, nu fac decât să agraveze situația. În mod obișnuit, o garsonieră în oraș se închiriază cu 350–450 de euro/lună, iar un apartament cu două camere poate ajunge la 600 de euro.

Clujul este un important centru universitar și IT, cu salarii peste media națională, dar și cu o cerere imensă de locuințe în chirie.
Balcon de închiriat
Nu este prima dată când se ajunge la excese. În 2022, o imagine cu un balcon închiriat pentru turiști devenea virală pe rețelele sociale, ilustrând perfect goana după profit în perioada festivalului.
În acest context, clujenii aleg să plece din oraș în zilele Untold, evitând aglomerația și profitând de oportunitatea de a-și închiria locuințele la prețuri considerabile. Cei care caută cazare în ultimul moment se confruntă cu prețuri de 3-4 ori mai mari decât în restul anului, iar găsirea unei camere sub 1.500 de lei pe noapte devine aproape imposibilă.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII