Valul de infecții respiratorii face prima victimă în județul Bistrița-Năsăud.

O persoană în vârstă de peste 65 de ani a murit din cauza complicațiilor provocate de pneumonie, informează Direcția de Sănătate Publică.

 Tot în ultima săptămână au apărut și primele două cazuri de gripă din acest sezon – un pacient adult și un vârstnic, acesta din urmă având nevoie de spitalizare. În total, medicii au înregistrat peste 2.400 de viroze respiratorii, cele mai multe în rândul copiilor de până la 14 ani. De asemenea, din cele 237 de cazuri de pneumonie diagnosticate, peste 60 de pacienți au fost internați, jumătate fiind seniori. Medicii avertizează că sezonul rece abia a început și le recomandă bistrițenilor, în special vârstnicilor și bolnavilor cronici, să se vaccineze antigripal, să evite spațiile aglomerate și să meargă la medic încă de la primele semne de boală.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing