VIDEO-INTERVIU: În așteptarea austerității bugetare , primarul comunei MATEI, Octavian Pop face planuri de viitor. Haideți să aflăm despre ce este vorba
Octavian Pop este cel mai tânăr primar din Bistrița-Năsăud, fiind la primul său mandat după ce a câștigat alegerile în 2024. În așteptarea austerității și a unei decizii finale în cee ace privește Programele de finanțare prin Anghel Saligny, primarul Octavian Pop privește cu optimism la cee ace urmează…
Care vă sunt principale proiecte în acest moment pe care le aveți pe ordinea de zi? Câte dintre ele se vor putea materializa, având în vedere ceea ce urmează prin aceste tăieri, bugetare și prin renunțarea la finanțarea programului ”Anghel Saligny”?
Da, păi, trebuie știtut faptu că am semnat un contract de finanțare pe canalizare la Matei și Corvinești, la Moruț și Fântânele și, care, pare a se bloca.
Nu mi-am dorit să se întâmple lucrul acesta, pentru că s-a muncit foarte mult la canalizări și după 10 octombrie, și înainte, cu siguranță, echipa vechiului primar a lucrat pe acest program, dar din octombrie, de când am venit eu, s-a lucrat foarte mult: s-au cerut noi avize, certificate de urbanism expirate, prelungite, destul de complicată munca și am reușit să semnem contractele de finanțare, dar iată că, în ziua de astăzi, șansele ca să le implementăm în anul acesta sunt spre zero, din păcate.
Legat de problema proiectului pe Angheța Saligny: vi s-a comunicat oficial ceva legat de acest aspect? De faptul că va fi oprit?
Oprit nu va fi, dar pus pe pauză o perioadă. Deocamdată nu ni s-a comunicat absolut nimic oficial. Noi avem licitația pe care o să o continuăm, dar din informații, într-un termen destul de scurt, o să primim o informare oficială pe ce înseamnă Anghel Saligny . În acest moment, pentru că este foarte clar că Angheța Linii este un program aproape mort. Probabil că anul viitor va fi altfel sau se vor încerca altfel de variante.
Există investiții din bugetul local?
Noi avem investiții în mare parte pe bugetul local și aici mă refer la o investiție tare dragă mie, pentru că am făcut sport de performanță, eu am făcut handball. Chiar dacă la noi în comună nu se pretează încă handbal-ul, avem o echipă de fotbal și am investit într-un teren de sport, echipa de fotbal e Voința Matei. O chestie foarte interesantă, echipa de fotbal are ca și componență în proporție de 85-90% doar locuitori din comuna Matei. Cred că e o chestie destul de rară la noi în sportul bistrițean și atunci am zis stop, trebuie să-i ajutăm pe acești băieți pentru că chiar merită. Avem un teren nou însemânțat cu sistem de irigație, cu tot ce trebuie pentru a desfășura activitatea foarte bine. Urmează să intervenim pe un vestiar tot așa la fel, o construcție nouă.
De asemenea, avem capela din Matei care intră într-o reabilitare, dacă aș putea zice, sau chiar o modernizare. Am prins parte de finanțare pe ce înseamnă în cadastru și pe această cale îi rog pe locuitorii comunei Matei din sectoarele prinse în cadastrare să vină la primărie cu documentele necesare pentru a putea urgenta cât se poate de repede această chestiune. Avem capela la Fântânele în care lucrăm, dar , acolo o problemă cu terenul parohiei greco-catorice din Fântânele, dar cu ajutorul Lui Dumnezeu cred că se va rândui și această problemă.
Mai mult, s-au finalizat aproape 800 de metri pătrați de trotuar în satul Corvinesti. urmează în Matei și iară în Corvinesti două străzi cu trotuare într-o lungime de aproximativ 2 km.
În Corvinești, asfaltarea este realizată în proporție de 70%: „Sunt câteva străzi neasfaltate, vom interveni cu piatră, pentru a ușura accesul, pentru că, în curând, o să înceapă lucrările la canalizare și apoi vom prinde un proiect pe asfaltări”, a explicat edilul.
COMUNA MATEI: Matei, mai demult Mateiu (în maghiară Szentmáté, Máté, în dialectul săsesc Matesdref, Matesdraf și în germană Mathesdorf, Mathiasdorf) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Comuna este formată din satele Bidiu, Corvinești, Enciu, Fântânele, Matei (reședința) și Moruț. La ultimul recensământ au fost înregistrați 2.332 locuitori
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
samara
24.12.2025"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a gamblin...
la articolul Bilanț îngrijorător al intervențiilor polițiștilor sălăjeni în primele 10 luni ale anului
Szász Csongor Zoltán
11.12.2025Eu caut loc de munca ca manipulant marfa sau receptie marfa sau care prea comenzi pe onileni
la articolul 1.440 de joburi disponibile în Mureș! Șoferii și manipulanții, cei mai căutați
Adrian
10.10.2025De ce nu spuneti ca soferul de autobasculanta a adormit la volan?? Protejati toate mizeriile de oameni
la articolul Accident rutier petrecut pe DN 13 între un camion și o basculantă. Un bărbat a decedat
Szabo Angela
28.09.2025Multumesc tuturor celor care au participat la celebrarea căsătoriei lui David și Denisa 🙏și la frumosul eveniment petrecut cu toți împreună Și dvs pt frumosul articol ,făcut în semn de respect față de familia noastră !Va multumesc frumos încă o data și tuturor ...
la articolul David Szabo s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Denisa (FOTO)
COMENTARII