Vioara care i-a aparținut marelui compozitor George Enescu, în concert la Târgu Mureș
Vioara „Sanctus Seraphino”, care i-a aparținut lui George Enescu, va fi prezentă la Târgu Mureș, în cadrul concertului Orchestrei Simfonice de Stat din Istanbul, dirijată de Hasan Niyazi Tura, a anunțat Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, pe propria pagină Facebook.
Violonistul româno-suedez Vlad Stănculeasa este cel care va cânta alături de celebrul instrument muzical pe scena mureșeană.
Vlad Stănculeasa a colaborat cu artiști renumiți precum Maxim Vengerov, Janine Jansen, Viktoria Mullova și Ana Chumachenco și a obținut premii la concursuri prestigioase, inclusiv Concursul Internațional de Vioară „George Enescu”, Concursul „Renata Molinari” și Concursul „Valsesia Musica”.
A fost distins cu Premiul „Enescu 2007” pentru interpretarea lucrării „Impresii din copilărie” de George Enescu. Ca solist, a concertat cu orchestre de top, precum Orchestra Simfonică din Göteborg, Orchestrele de Cameră din Lausanne și Basel, Orchestra de Cameră din Coreea și Filarmonica George Enescu, sub conducerea dirijorilor Kent Nagano, Lahav Shani și Han Na Chang.
A ocupat poziția de concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Göteborg (2010-2019), al Orchestrei Naționale Spaniole și al Orchestrei de Cameră din Basel, iar în prezent este concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Basel, al Orchestrei Simfonice din Barcelona și al Orchestrei Festivalului Gstaad.
Ca invitat în postura de concertmaestru, Vlad Stănculeasa a colaborat cu ansambluri de prestigiu precum Bamberger Symphoniker, Accademia di Santa Cecilia din Roma, Singapore Symphony, Swedish Radio Symphony, WDR Köln, Bern Symphony, Swedish Chamber Orchestra și Orchestre de la Suisse Romande, alături de dirijori renumiți precum Gustavo Dudamel, Christoph Eschenbach și Marek Janowski.
Este fondator și director artistic al Academiei și Festivalului NUME din Italia, unde și-a continuat cercetările asupra fenomenologiei muzicale sub îndrumarea lui Konrad von Abel.
În 2021, a obținut diploma de master în dirijat orchestră la Conservatorul Regal din Mons, Belgia, avându-l ca profesor pe Daniel Gazon”, a transmis Filarmonica de Stat din Târgu Mureș.
Foto: Facebook/ Filarmonica de Stat Târgu Mureș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
FOTBALUL, POLITICA ȘI ANTRENORII (Pamflet)
25.04.2026
ULTIMELE COMENTARII
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
Ioan Godja
15.04.2026Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...
la articolul 15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei
Florian Cosoiu
13.04.2026Un sincer BRAVO!
la articolul IGF – O Uniune Mondială de Folclor implicată în viața contemporană
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
COMENTARII