Vizită la nivel înalt la ISU BN: Prof. Roberto Mugavero, președintele Centrului European pentru Medicină la Dezastre
Eveniment important la ISU Bistrița-Năsăud, inspectoratul bistrițean primindu-l într-o vizită pe Prof. Roberto Mugavero, președintele Centrului European pentru Medicină la Dezastre.
”Am avut bucuria de a prezenta activitatea și oamenii care, zi de zi, sunt în slujba comunității, iar feedbackul primit cu privire la profesionalismul, implicarea și nivelul de pregătire al salvatorilor bistrițeni ne onorează și ne responsabilizează în egală măsură. Totodată, schimbul de idei și de bune practici a deschis noi perspective de dezvoltare, astfel încât serviciile pe care le oferim să răspundă celor mai înalte standarde și așteptărilor comunității noastre. Credem că performanța se construiește prin colaborare, învățare continuă și deschidere către experiența internațională. Fiecare astfel de întâlnire ne motivează să devenim mai buni, pentru ca fiecare intervenție să însemne mai multă siguranță pentru oameni. Împreună, construim o comunitate mai sigură”, a transmis comandantul ISU BN, colonelul Cristian Bucur.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII