Zeci de permise reținute și sute de amenzi aplicate de polițiști în doar trei zile pe șoselele din Sălaj

În perioada 22-24 august, polițiștii rutieri din Sălaj au aplicat 322 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.300 de lei, și au reținut 20 de permise de conducere, în cadrul unei acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței în trafic.

Verificările au vizat depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, a celor care circulă cu viteză excesivă, precum și alte abateri ce pot genera accidente. În total, polițiștii au legitimat 538 de persoane, au verificat 456 de autovehicule și au efectuat 191 de testări pentru consum de alcool. 

Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru viteză (73) și nepurtarea centurii de siguranță (23). Au fost sancționați și 37 de pietoni, 100 de bicicliști și 3 conducători de trotinete. Alte abateri constatate au vizat depășiri neregulamentare, treceri pe roșu, opriri neregulamentare și punerea în circulație a unor vehicule cu defecțiuni tehnice. 

Polițiștii rutieri transmit că astfel de acțiuni vor continua, pentru prevenirea accidentelor și responsabilizarea participanților la trafic, potrivit graiulsalajului.ro. 

Foto: Europol 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing