„Zilele Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița”: „Viitorul medicinei: între știință, tehnologie și vocație”- 2-4 iunie
În perioada 2–4 iunie, Bistrița devine un spațiu al dialogului medical și academic, unde medicina, cercetarea, tehnologia și experiența clinică se întâlnesc sub tema: „Viitorul medicinei: între știință, tehnologie și vocație”. Conferința reunește medici, profesori universitari, specialiști și profesioniști din domenii complementare medicinei, într-un program construit în jurul celor mai actuale provocări și direcții din sistemul medical.
În program:
prezentări și sesiuni interdisciplinare susținute de specialiști din: chirurgie, oncologie, hematologie, ATI, neurologie, psihiatrie, gastroenterologie, cardiologie, pneumologie, reumatologie, nefrologie, boli infecțioase, anatomie patologică, urologie, medicină de urgență, pediatrie, neonatologie, endocrinologie, obstetrică-ginecologie, medicină internă, nutriție;
teme dedicate inovației medicale, tehnologiilor moderne, chirurgiei robotice, diagnosticului avansat și managementului medical;
dezbateri privind aspectele juridice ale practicii medicale, responsabilitatea profesională și gestionarea situațiilor de malpraxis medical;
sesiune alocată asistenților medicali.
Mulțumim tuturor lectorilor, partenerilor și participanților care contribuie la construirea unui eveniment medical de referință pentru comunitatea medicală din România.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII