Ziua Națională a Culturii, celebrată la Cluj-Napoca prin evenimente speciale la instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj
Instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Cluj marchează, și în acest an, data de 15 ianuarie, respectiv Ziua Culturii Naționale și aniversarea a 175 de ani de la nașterea poetului, prozatorului şi jurnalistului român Mihai Eminescu, cu un program special dedicat publicului larg.
Astfel, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj propune, pentru perioada 13 – 23 ianuarie un set de activități pentru toate vârstele. Printre altele, biblioteca va găzdui miercuri, 15 ianuarie, spectacolul muzical „Cântec în anul eminescian”, susținut de Grupul vocal-instrumental al Școlii Gimnaziale „Alexandru Vaida-Voevod”, sub îndrumarea doamnei profesoare Claudia Morar, iar joi, 16 ianuarie, lansarea de carte „Porcușorul aventurier”, de Carmen și Bogdan Dobi.
Acestor evenimente culturale li se vor adăuga expozițiile de carte, dar și expoziția de fotografie „Gând pentru Eminescu”, realizată în colaborare cu Asociația Art Image Cluj-Napoca. Activitățile de promovare a culturii naționale se vor desfășura la sediul central al bibliotecii și la filialele de cartier. Programul complet al activităților este disponibil pe pagina web a bibliotecii: www.bjc.ro.
Detalii suplimentare aici: servuscluj.ro
Foto: UPSC
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII