17 milioane de euro pentru cel mai mare proiect de cercetare din istoria UMFST

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Târgu Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a anunţat, joi, semnarea contractului de finanţare în valoare de aproximativ 17 milioane de euro pentru cel mai mare proiect de cercetare din istoria instituţiei - "NeuRoX - Înfiinţarea Centrului Român de Excelenţă în Neuroştiinţe Clinice".

"UMFST Târgu Mureş devine un pol internaţional de inovaţie în neuroştiinţe clinice. Astăzi a fost semnat, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureş, contractul de finanţare pentru NeuRoX - 'Înfiinţarea Centrului Român de Excelenţă în Neuroştiinţe Clinice', împreună cu Directorul General al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, prof. dr. Adrian Curaj. Proiectul a fost câştigat în cadrul apelului 'Centers of Excellence - 2024 Call'. Este cel mai mare proiect de cercetare din istoria Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureş, cu un buget total de 85.900.000 lei (aproximativ 17 milioane euro) şi o durată de implementare de 60 de luni", a transmis rectorul Azamfirei.

Potrivit acestuia, NeuRoX este un proiect de inovaţie care aşază UMFST în centrul unei iniţiative naţionale de prim rang.

"La Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade' se va dezvolta un hub de excelenţă menit să genereze soluţii noi pentru medicină, prin integrarea neurotehnologiei, a inteligenţei artificiale şi a abordărilor multi-omice, cu scopul de a accelera progresul în diagnostic, prognostic şi tratamentul bolilor neurologice. În cadrul proiectului se vor dezvolta modele preclinice şi organoizi, se vor avansa interfeţe neuronale terapeutice, iar analiza bioinformatică va fi consolidată pentru a înţelege mai bine dinamica şi cauzalitatea reţelelor de reglare genetică, cu impact direct asupra medicinei de precizie. Totodată, integrarea neurotehnologiei, a inteligenţei artificiale şi a transcriptomicii va susţine descoperirea de biomarkeri şi terapii, în special pentru bolile neurodegenerative, precum şi dezvoltarea unor modele biologice avansate şi a unor intervenţii inovatoare", a subliniat Leonard Azamfirei, într-o postare pe Facebook.

Proiectul este implementat de UMFST, director de proiect şi director al Centrului fiind prof. dr. Roxana Cărare, cu suportul Serviciului Proiecte Europene şi de Cercetare, coordonator Nicoleta Suciu, în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, coordonator prof. dr. Claudia Bănescu, Universitatea Transilvania din Braşov, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale 'Victor Babeş' Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Iuliu Haţieganu' din Cluj-Napoca şi Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iaşi.

"Proiectele vor fi dezvoltate în cadrul universităţii, valorificând atât resursele de cercetare deja existente, cât şi resursele noi care vor fi create şi consolidate prin implementarea proiectului, şi vor beneficia de capacităţile de calcul de înaltă performanţă şi de soluţiile de stocare şi management al datelor, necesare pentru analize avansate şi aplicaţii de inteligenţă artificială. Componenta clinică se va derula în strânsă legătură cu Spitalul Clinic Universitar 'George Emil Palade', cu sprijinul viitorului Centru de Date al universităţii. Pentru Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureş, NeuRoX este şi un pas major spre internaţionalizare, un proiect care creşte vizibilitatea şi capacitatea de colaborare a comunităţii ştiinţifice şi poate aşeza universitatea pe harta marilor iniţiative europene în neuroştiinţe clinice", a mai precizat rectorul UMFST.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Monica Munthiu

06.07.2026

Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...

CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA

Viviana Axinte

17.04.2026

Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.

NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing