A început procesul pentru plata pensiilor. Vor fi livrate înainte de Paște

Procesul pentru plata pensiilor a început, acestea urmând să fie livrate înainte de Paște, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole.

”A început procesul și vor fi livrate înainte de Paște, cu siguranță”, a precizat Florin Manole, joi, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.

El a explicat că pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei nu vor primi prima tranșă din ajutorul prevăzut în pachetul de solidaritate înainte de Sărbătorile Pascale, așa cum era stabilit inițial.

”Proiectul inițial era cu acest sprijin venit înainte de Paște. Din diferite motive administrative nu s-a putut, din cauza faptului că bugetul a fost întârziat și de atacul la Curtea Constituțională. S-a decalat acest calendar, însă este totuși foarte bine că acest sprijin vine chiar și în luna mai”, a mai declarat Florin Manole.

Reamintim că Guvernul a adoptat joi pachetul de solidaritate prin intermediul căruia aproximativ 2,9 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei inclusiv vor primi:
•    1.000 lei pentru cei cu pensii de până la 1.500 lei
•    800 lei pentru cei cu pensii între 1.501 și 2.000 lei
•    600 lei pentru cei cu pensii între 2.001 și 3.000 lei.

Ajutorul financiar va fi acordat în două tranșe, în lunile mai și decembrie 2026.

Guvernul a adoptat pachetul de solidaritate; aproximativ 2,9 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi diferite sume de bani

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing