A lovit o mașină parcată și apoi a refuzat să fie testat pentru alcool

La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 18.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment cu pagube materiale pe strada Moigradului, din municipiul Zalău.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moigradului, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, moment în care a intrat în coliziune cu autoturism, care se afla staționat în afara părții carosabile.

Polițiștii au solicitat bărbatului să efectueze o testare cu aparatul etilotest în vederea verficării existentei alcoolemiei, acest refuzând.

Astfel, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice, însă, bărbatul a refuzat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului Rutier Zalău. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing