Accident rutier petrecut între localitățile Frata și Poiana Frății. O femeie a fost transportată la spital
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu au intervenit în dimineața zilei de joi, 4 decembrie, la un accident rutier petrecut între localitățile Frata și Poiana Frății.
Ofițerul de presă din cadrul ISU Cluj a transmis: „În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Echipajele noastre au găsit la fața locului patru persoane, doar una dintre acestea necesitând îngrijiri medicale.
Mai exact, a fost vorba despre o femeie de aproximativ 60 de ani, care prezenta, la o primă evaluare, afecțiuni ușoare. În cele din urmă, aceasta a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
La intervenție au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.”
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a informat: „În data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 07.00, între localitățile Frata și Poiana Frății a fost înregistrat un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și un microbuz școlar, în interiorul căruia nu se aflau pasageri.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 66 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa cu autoturismul în direcția localității Poiana Frății, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe sensul său de mers, după care vehiculul s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma impactului, autoturismul a intrat în coliziune cu un microbuz școlar, condus de un bărbat de 64 de ani, din comuna Frata.
O femeie, pasageră în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale.
Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au indicat rezultat negative.”
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
RENAȘTE CUNUNA?
25.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII