Activități desfășurate de polițiștii mureșeni în cadrul planului de acțiune „PIROTEHNIC”

În perioada următoare, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș vor intensifica verificările în tot județul, inclusiv în mediul online, vizând atât magazinele, cât și vânzările online și livrările prin firmele de curierat.

Conform noilor prevederi legale în vigoare, care au adus modificări Legii nr.126/1995, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza exclusiv articole din categoria F1, considerate cu risc scăzut. 

În această categorie intră obiecte precum artificiile de brad, bețișoarele bengale, jerbele de mici dimensiuni, granulele scânteietoare, pocnitorile pentru petreceri sau cele cu confeti. 

La nivel național, în perioada 22 septembrie 2025 - 5 ianuarie 2026, se desfășoară Planul de acțiune „PIROTEHNIC” și are ca obiectiv creșterea siguranței cetățeanului prin prevenirea, constatarea și combaterea evenimentelor generate de nerespectarea legii. Sunt vizate fapte precum deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea și utilizarea ilegală a articolelor pirotehnice, atât de către persoane fizice, cât și de către persoane juridice. 

Pe durata desfășurării planului, polițiștii vor efectua verificări la toți operatorii economici autorizați să comercializeze sau să depoziteze articole pirotehnice și materii explozive.  

Acțiunile vizează, în mod special, spațiile comerciale, piețele și târgurile. 

De asemenea, sunt desfășurate activități pentru identificarea persoanelor implicate în astfel de fapte, care pot fi trase la răspundere atât contravențional, cât și penal. 

Polițiștii din Mureș organizează activități de informare inclusiv în unitățile de învățământ, unde elevii sunt avertizați asupra riscurilor reale generate de utilizarea articolelor pirotehnice ilegale sau periculoase. 

Accentul este pus pe consecințele legale, dar și pe riscurile asociate utilizării necontrolate a articolelor pirotehnice, în ceea ce privește integritatea corporală și impactul asupra mediului. 

Art.37 alin.1 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, definește faptele care constituie infracțiuni la regimul articolelor pirotehnice, pedepsindu-se cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: 

a) comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani; 

b) comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1; 

c) prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizaţie; 

d) depăşirea cantităţii maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%. 

Alineatul 2 din același act normativ, incriminează ca și infracțiune, fiind pedepsită cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deţinerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum şi folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2, efectuate fără drept.  

La nivelul judeţului Mureş sunt autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice 28 de societăţi comerciale, dintre care 18 societăţi autorizate să comercializeze articole pirotehnice din toate categoriile, având în cadrul societăților pirotehnicieni autorizați și 10 societăţi autorizate să comercializeze articole pirotehnice din categoria F1. 

Până în prezent au fost efectuate 18 controale la societățile autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice pe raza județului Mureș.  

Au fost constatate patru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive și aplicată o sancțiune contravențională. 

Polițiștii mureșeni recomandă cetățenilor să cumpere doar articole pirotehnice permise de lege și doar de la comercianți autorizați, să verifice dacă produsele sunt etichetate în limba română și să sesizeze autoritățile atunci când observă vânzări ilegale. 

Video AICI

Foto ilustrativ 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

samara

26.01.2026

"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...

Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare

samara

23.01.2026

"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...

Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare

samara

24.12.2025

"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a gamblin...

Bilanț îngrijorător al intervențiilor polițiștilor sălăjeni în primele 10 luni ale anului

Szász Csongor Zoltán

11.12.2025

Eu caut loc de munca ca manipulant marfa sau receptie marfa sau care prea comenzi pe onileni

1.440 de joburi disponibile în Mureș! Șoferii și manipulanții, cei mai căutați

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing