Anchetă după un incident grav - Două persoane au căzut pe scările rulante din interiorul pasajului Decebal din Bistrița.

Un incident grav a avut loc marți, 21 aprilie, în municipiul Bistrița, unde două persoane au căzut pe scările rulante din interiorul Pasajului Decebal, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Ajunși la locul sesizării polițiștii au constatat faptul că un bărbat și o femeie de 73, respectiv 71 de ani, din Bistrița s-ar fi accidentat în timp ce se deplasau pe o scară rulantă.

În urma intervenției, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările exacte de producere a evenimentului, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Ambele persoane au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și sunt în curs de investigații.

”La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduse astăzi două persoane policontuzionate prin cădere pe scările din pasajul din zona Decebal (municipiul Bistrița). Este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, prezentând stop cardio-respirator resuscitat, care este intubat și în curs de investigații la UPU-SMURD, și despre o femeie în vârstă de 71 de ani, adusă în stare stabilă, conștientă, cooperantă, aflată de asemenea în curs de investigații”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al unității medicale pentru Radio Cluj.

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing