Bărbat din Sălaj, prins de polițiști după ce a furat mai multe scule electrice

La data de 14 ianuarie a.c., în urma investigatiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au identificat un bărbat de 31 de ani, din comuna Cuzăplac, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.

În fapt, la data de 10 decembrie 2025, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, mai multe scule electrice, respectiv o motocorasă și o trusă care conținea o bormașină, un acumulator și un încărcător, aflate în posesia unui bărbat din comuna Cuzăplac, ar fi fost sustrase de către persoane necunoscute și ulterior, ar fi fost vândute bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 8 decembrie 2025, barbatul de 31 de ani s-ar fi deplasat la o ferma din extravilanul comunei Cuzăplac, iar din curtea acesteia, ar fi sustras bunurile, pe care, ulterior le-ar fi vândut.

În urma activităților desfășurate, prejudiciul în valoare de aproximativ 2.600 de lei, a fost recuperat în totalitate și restituit proprietatului.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing