Controale în trafic şi la firme din judeţul Sălaj. Ce amenzi s-au aplicat

La data de 29 ianuarie a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, polițiștii sălăjeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza de competență a Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului.

Acțiunea a avut ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor comise cu violență în mediul stradal, prevenirea accidentelor rutiere, combaterea faptelor din domeniul criminalității economice, precum și protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor și a proprietății publice și private, inclusiv respectarea normelor legale privind deținerea animalelor.

Activitățile s-au desfășurat în sistem integrat, fiind angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, precum și din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 92 de persoane, dintre care 24 au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor sau clarificarea unor aspecte.

Pe linie rutieră, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control 69 de autovehicule, 20 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român a fost verificată starea tehnică a vehiculelor controlate.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au verificat 12 deținători de animale, iar cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică au efectuat controale la 11 societăți comerciale, reprezentanții acestora fiind instruiți cu privire la respectarea legislației în vigoare.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.487 de lei.

Astfel, în urma controalelor efectuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, a fost confiscată cantitatea de 17,1 m³ de material lemnos, în valoare de peste 4.500 de lei.

De asemenea, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere, precum și 2 sancțiuni pentru nerespectarea regulilor privind timpii de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, fiind totodată reținute 3 certificate de înmatriculare.

În urma verificărilor efectuate la operatorii economici, ca urmare a neregulilor constatate privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei, fiind ridicată, în vederea confiscării, suma de 4.500 de lei.

De asemenea, pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.500 de lei.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, au fost identificate 4 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing