În 2013, Parcul Municipal din Bistrița primea o nouă înfățișare. Elegantă, modernă, dar păstrând ceva din farmecul și liniștea tradițională a vechiului burg. Era un spațiu în care copiii se puteau juca, familiile se puteau întâlni la o poveste, iar bistrițenii puteau face o plimbare într-o oază de verdeață și de aer curat, chiar în mijlocul orașului.
Investiția de atunci a fost una importantă și, credem noi, necesară. Parcul nu era doar un loc cu alei, bănci și arbori. Era o continuare a unei tradiții locale, a unui anumit bun-gust urban în care natura și cultura se întâlneau firesc. Din când în când, foișorul parcului găzduia câte o fanfară, o formație, un mic spectacol sau un moment de poezie. În apropierea lui Coșbuc, versurile își găseau parcă un loc firesc. Era un spațiu pentru oameni, nu împotriva lor.
Astăzi, administrația bistrițeană a vrut să fie „revoluționară”. A vrut să schimbe totul, să aducă altceva, să rupă liniștea și tradiția locului. Și nu cred că se putea găsi un spațiu mai nepotrivit pentru o asemenea manifestare decât Parcul Municipal.
Să fie foarte clar: nu criticăm alegerea festivalului Spotival și nici modul în care acesta a fost organizat. Astfel de manifestări sunt necesare și există, fără îndoială, o categorie de bistrițeni care le apreciază și le dorește. Orașul trebuie să aibă festivaluri, concerte și evenimente pentru toate gusturile.
Problema este locul.
De ce trebuia ca un asemenea eveniment să fie adus tocmai în parcul care, prin natura și istoria lui, ar fi trebuit să rămână o oază de liniște, de verdeață și de respirație pentru întregul oraș?
Și uite așa l-am văzut pe Coșbuc „savurând”, vrând-nevrând, fumul de mici, mirosul de bere și atmosfera de iarmaroc. Nu știm dacă poetul ar fi apreciat această nouă vecinătate. Suntem însă convinși că Parcul Municipal nu avea nevoie de această transformare pentru a deveni mai valoros.
Dar poate că partea cea mai tristă nu este ceea ce s-a întâmplat în timpul festivalului.
Partea cea mai tristă este ceea ce a rămas după festival.
A trecut tăvălugul. Iar imaginile pe care vi le oferim sunt mai convingătoare decât orice discurs. Un parc amenajat cu efort, refăcut și modernizat pentru bistrițeni, un spațiu care ar fi trebuit protejat tocmai pentru că este unul dintre puținele locuri verzi importante ale orașului, poartă acum urmele unei manifestări care, poate, ar fi trebuit să-și găsească un alt loc.
Ne gândim la copiii care vor veni din nou în parc. La părinții care îi vor însoți. La bunicii care vor căuta o bancă și puțină liniște. La bistrițenii care vor să respire, pur și simplu, într-unul dintre cele mai frumoase spații verzi ale orașului.
Și ne întrebăm: chiar nu exista un alt loc pentru Spotival?
Parcul Municipal nu este doar un teren liber pe care administrația poate instala, din când în când, orice dorește. Este parte din memoria și identitatea Bistriței. Este un loc care trebuie folosit, dar și respectat.
Iar dacă administrația dorește să fie „revoluționară”, poate ar fi bine să înceapă prin a revoluționa modul în care înțelege patrimoniul verde și cultural al orașului: nu prin demolarea tradiției, ci prin protejarea ei.
Ne întrebăm, de asemenea, unde sunt ecologiștii Bistriței? Unde sunt cei care, în alte împrejurări, apără fiecare copac și fiecare metru de spațiu verde?
De ce tac acum?
Poate că imaginile sunt suficient de grăitoare. Poate că nu mai este nevoie de multe cuvinte.
Noi spunem doar atât: Parcul Municipal este al bistrițenilor. Nu al unei administrații și nu al unui singur festival.
Iar Regele Mihai, al cărui nume îl poartă astăzi acest parc, și poetul Coșbuc, care veghează de atâta vreme asupra lui, meritau poate ceva mai mult decât să privească neputincioși cum liniștea și eleganța locului sunt înlocuite, fie și temporar, de zgomot, fum și iarmaroc.
Bistrița are nevoie de modernitate.
Dar modernitatea fără respect pentru tradiție și bun-gust nu înseamnă progres.
COMENTARII