Drumul spre nicăieri

Online-ul e un supermarket infinit de conținut, unde abundența se transformă rapid în abuz. Când oricine poate publica orice, barierele de intrare sunt eliminate, dar și criteriile de calitate sunt diluate, în caz că mai există. Creatorii (indiferent că au fost jurnaliști sau artiști deveniți influenceri) se luptă să iasă în evidență, adesea, de fapt aproape totdeauna sacrificând profunzimea pentru viralitate sau cantitate. Un articol de investigație complex va fi tratat la fel ca o postare scurtă despre micul dejun, doar pentru că ambele apar în același feed. Această nivelare scade percepția valorii pentru conținutul care ar necesita mai multă atenție și efort.

Durata extrem de scurtă a atenției a transformat conținutul într-o marfă de consum rapid, lipsită de aderență. Creierul nostru este antrenat să sară de la o informație la alta. Aplicațiile și platformele sunt construite exact pe acest principiu. Rezultatul? Dificultatea de a ne concentra pe ceva complex, de a reține informații pe termen lung sau de a face conexiuni profunde. Totul trebuie să fie ușor de digerat, rapid și, de preferință, cu un cârlig emoțional sau șocant în primele secunde. Aceasta duce la o superficialitate generalizată a discursului și la o lipsă de nuanțe.

Dacă nu putem aloca mai mult de câteva secunde unei informații, cum mai putem analiza, pune sub semnul întrebării sau învăța cu adevărat? Capacitatea de a dezvolta o gândire critică e subminată.

Bombardamentul vizual constant și lipsa spațiului go" pe ecran contribuie la un sentiment de copleșire și oboseală digitală. Fie că e vorba de reclame pop-up, notificări constante, multiple ferestre deschise sau un feed nesfârșit cu tot felul de formate, ecranul nostru a devenit un spațiu haotic cu o estetică proprie: estetica haosului.

Fiecare element de pe ecran cere o decizie: să dai click, să scrollezi, să ignori. Această succesiune rapidă de micro decizii ne epuizează mental, chiar dacă nu conștientizăm. E greu să te concentrezi pe o singură sarcină când ecranul îți oferă zeci de alte opțiuni. Asta transformă browsing-ul într-o experiență fragmentată și, adesea, neproductivă, chiar și atunci când intenția inițială era una clară.

Algoritmii și strategiile de push ne livrează conținut nu neapărat relevant, ci optimizat pentru a ne ține angajați, eliminând autonomia alegerii. Bulele de filtrare și camerele de ecou apar când platformele decid ce vedem și ajungem să fim expuși doar la anumite perspective sau la conținut care ne confirmă biasurile existente. Asta reduce diversitatea ideilor și capacitatea de a înțelege puncte de vedere diferite.

Scopul nu este să te informeze sau să te educe, ci să te țină pe platformă cât mai mult timp. Conținutul este împins către tine pentru că algoritmii cred că acel conținut e cel mai probabil să genereze o reacție, nu pentru că e cel mai important sau valoros.

Utilizatorul devine un receptor pasiv, nu un căutător activ. Alegerea conștientă a ceea ce consumi online este înlocuită de o livrare constantă de conținut pre masticat, ceea ce duce la o pierdere a autonomiei intelectuale.

Mecanismul de scroll infinit și lipsa unui punct de încheiere contribuie la un sentiment de gol și la o goană perpetuă după mai mult, fără satisfacție reală. Spre deosebire de o carte sau un film care are un final, experiența online este proiectată să nu se termine niciodată. Asta creează o senzație de incompletitudine, un mai e ceva constant, care ne ține prinși.

Fiecare scroll este o mică doză de dopamină, o speranță că următorul conținut va fi acea postare perfectă. Dar pentru că nu există un final, căutarea devine o adicție fără satisfacție durabilă. La finalul unei sesiuni de scroll, mulți utilizatori se simt goi, frustrați și cu senzația că timpul a fost irosit, deoarece nu există o realizare, o încheiere sau un beneficiu concret. E ca și cum ai alerga într-un cerc, obosind, dar fără să ajungi nicăieri.