Dublă sărbătoare în municipiul Târgu Mureș: Festivalul „Hristos Se naște, măriți-L” și „Seară de colindă - Colind din inimă”
În data de 9 decembrie 2025, la biserica „Învierea Domnului” din cartierul Tudor, municipiul Târgu Mureș, s-a desfășurat ediția a XII-a a Festivalului „Hristos Se naște, măriți-L!”, un eveniment care a reunit peste patru sute de elevi, cadre didactice și preoți într-o atmosferă de lumină și comuniune.
Manifestarea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Protopopiatul Ortodox Târgu Mureș, fiind inclusă în rândul proiectelor interjudețene cuprinse în CPEERI 2025.
Gazda acestei ediții a fost părintele protopop Răzvan Șulea, căruia îi mulțumim. Sfinția sa i-a întâmpinat pe participanți cu drag și binecuvântare, oferind fiecăruia câte un dar. Mulțumiri se îndreaptă și către doamna inspector general Paula Maria Daraban, de la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, pentru sprijinul oferit educației mureșene, precum și către inspectorul de religie, profesor Mariana Alina Bexa, cea care a coordonat buna desfășurare a festivalului.
În cadrul festivalului au colindat elevi din numeroase școli ale județului. Printre ei s-au aflat copiii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, unitate școlară organizatoare, alături de Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu” Reghin, pregătiți de prof. Dana Gabriela Suciu și director Ioana Bucur, urmați de elevii Școlii Gimnaziale nr. 7, coordonați de prof. Carmella Pălășan și director adjunct Ilinca Mureșanu. Au adus emoție și rafinament elevii Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian”, sub îndrumarea prof. Simona Florea, precum și cei ai Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, pregătiți de prof. Georgeta Boțan și Codruța Moldovan.
Atmosfera a fost îmbogățită și de contribuția elevilor Colegiului Agricol „Traian Săvulescu”, coordonați de prof. Petruța Gligor, a celor de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, îndrumați de prof. Florina Todoran, precum și a copiilor de la Școala Gimnazială „Serafim Duicu”, sub atenția prof. Claudia Hancu. Colegiul Național „Papiu Ilarian” a revenit pe scenă cu grupul pregătit de prof. Ilie Manta, iar Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” a încântat publicul prin elevii îndrumați de prof. Cosmina Pâncă. Momentul artistic a fost desăvârșit de sensibilitatea elevilor Colegiului Național de Artă, coordonați de prof. Cosmina Vultur și Laura Mureșan.
Seara a continuat cu inaugurarea proiectului „Seară de colindă – Colind din inimă”, prima ediție organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, în parteneriat cu Protopopiatul Târgu Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș. Acest eveniment și-a propus să întărească legătura vie dintre preotul paroh, profesorul de religie și comunitatea pe care o slujesc împreună.
Au participat elevii Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”, pregătiți de prof. Claudia Guțu și însoțiți de preoții Mircea Ungur, Marius Bălășoiu și Cosmin Maftei, urmați de copiii Școlii „Emil Drăgan” din Ungheni, coordonați de prof. Raul Pușcaș, împreună cu preoții Iulian Suciu și Adrian Pavel. Atmosfera colindului autentic a fost continuată de elevii Școlii Profesionale „Gheorghe Șincai” din Râciu, pregătiți de prof. Cristian Cozma și însoțiți de preotul Daniel Soțan, precum și de cei ai Școlii Gimnaziale „Friedrich Schiller”, coordonați de prof. Darius Haidău și de preotul paroh Daniel Bexa.
De asemenea, au colindat elevii Școlii Gimnaziale „George Coșbuc”, pregătiți de prof. Corina Gherman și Ionela Finu, însoțiți de preotul Ciprian Citirigă. Au urmat elevii Școlii Gimnaziale „Bernády György”, sub îndrumarea doamnei director adjunct Corina Muntean și Maria Cătălina Talo, alături de preoții Benone Scrob, Călin Șipoș și Călin Budai.
Evenimentul a continuat cu glasurile curate ale elevilor Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul”, pregătiți de prof. Alexandra Togănel și Emilia Manole, însoțiți de preotul Răzvan Șulea, protopopul municipiului. Seara s-a încheiat cu interpretarea colindei „O, ce veste minunată”, colindă reprezentativă pentru județul Mureș.
Această dublă sărbătoare – Festivalul „Hristos Se naște, măriți-L!” și „Seară de colindă – Colind din inimă”, a adus împreună școala, familia și Biserica într-o seară în care lumina colindelor a unit generații și a întărit valorile credinței și tradiției românești.
Foto: Facebook/ Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Privatizarea culturii
27.01.2026
Reciclarea turnătorilor
29.01.2026
Incendiu la o casă din localitatea Dobric
26.01.2026
ULTIMELE COMENTARII
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
samara
23.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
samara
24.12.2025"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a gamblin...
la articolul Bilanț îngrijorător al intervențiilor polițiștilor sălăjeni în primele 10 luni ale anului
Szász Csongor Zoltán
11.12.2025Eu caut loc de munca ca manipulant marfa sau receptie marfa sau care prea comenzi pe onileni
la articolul 1.440 de joburi disponibile în Mureș! Șoferii și manipulanții, cei mai căutați
COMENTARII