Impozite uriașe pentru proprietățile neîngrijite din centrul istoric al Bistriței. Majorarea se va ridica la 500%

 Municipalitatea a lansat în consultare publică un proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului pentru stabilirea condițiilor de majorare a impozitului pe clădirile și terenurile neîngrijite din centrul istoric al orașului.

 Potrivit documentului, autoritatea locală propune ca impozitul pentru proprietățile neîntreținute să poată fi majorat cu 500%, în scopul stimulării proprietarilor să realizeze lucrări de reabilitare și întreținere. Măsura vizează îmbunătățirea aspectului urban și protejarea patrimoniului construit din zona istorică a municipiului. Regulamentul stabilește criterii clare pentru încadrarea unei clădiri sau a unui teren ca fiind ”neîngrijit”, printre care se numără degradarea fațadelor, lipsa lucrărilor de întreținere, vegetația necontrolată și riscurile pentru siguranța publică. De asemenea, sunt prevăzute procedurile de constatare, evaluare și notificare a proprietarilor. În prezent, proiectul se află în consultare publică. Locuitorii Bistriței pot să transmită, până la dat de 6 februarie 2026, propuneri și observații, astfel încât forma finală a regulamentului să reflecte atât interesele comunității, cât și obiectivele administrației locale.

Proiectul de hotărâre va fi supus, în ședința ordinară din luna februarie, dezbaterii și votului Consiliului Local Bistrița.

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing