Investiție masivă la CMID-ul de la Tărpiu, comuna Dumitra: Celula 3 de depozitare ar urma să fie amenajată în 2026. Investiția se ridică la peste 20 de milioane de lei
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud demarează construcția celei de-a treia celule de depozitare a deșeurilor la Tărpiu, o investiție estimată la aproximativ 20 de milioane de lei.
Fondurile sunt asigurate prin Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare (IID), alimentat din redevențele plătite de operatorii Vitalia și Supercom, care în prezent totalizează peste 25,6 milioane de lei. Evident, noul spațiu de depozitare a deșeurilor menajere va fi amenajat în cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Tărpiu, pilonul central al sistemului de salubritate din județul Bistrița-Năsăud.
Proiectul este eșalonat pe trei ani: după finalizarea studiilor în 2025, grosul investiției (18,8 milioane lei) va fi realizat în 2026, urmând ca ultimele lucrări să fie recepționate în 2027.
În proiectul de hotărâre votat de plenul ultimei ședințe pe 2025 a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în fondul de întreținere există peste 25,6 milioane de lei, iar mare parte din această sumă este destinată construirii celei de-a treia celulă de la Tărpiu: „La data de 02. 12.2025, valoarea Fondului de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare constituit pentru proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Bistrița-Năsăud este de 25.655.283 de lei”.
Trebuie subliniat faptul că: În 2025, abia s-a reușit realizarea studiului de fezabilitate și a studiului geotehnic pentru cea de-a treia celulă de depozitare de la Tărpiu. Acesta a costat nu mai puțin de 700.000 de lei și a dat și costurile estimative ale construirii celei de-a treia celule de la Tărpiu.
Este prevăzută și o eșalonare a investiției: în anul 2025 celula nr. 3 a înghițit 329.120 de lei, în anul 2026 va înghiți 18,8 milioane de lei cu TVA inclus, iar în anul 2027 4,1 milioane de lei, cu TVA inclus.
Celula 3 ar urma să fie amenajată lângă celelalte două celule. Suprafața bazei trebuie să fie de 27.000 de metri pătrați, volumul de deșeuri pe care le va putea primi 208.000 de metri cubi, iar pe an ar urma să fie depozitate 58.823 de tone. Durată de funcționare este estimată la 4,5 ani. Capacitatea sa totală este de 262.873 de tone.
Durata de viață a gropii de la Tărpiu : 20 de ani și 4 celule
La stația de la Tărpiu ajung toate deșeurile municipale amestecate colectate pe raza județului, din localitățile rurale și urbane, de la populație și agenți economici, deșeurile stradale din toate zonele, deșeuri de nămol de la stațiile de epurare a apelor uzate orășenești; deșeuri de construcții și demolări provenite în principal de la populație.
Principiul construirii celulelor de depozitare constă într-un sistem de căptușire la sau deasupra nivelului terenului (la minim 1 metru deasupra nivelului apei subterane), prevăzut cu sisteme separate de drenaj și transport pentru levigat, ape pluviale și gaz rezultat din deșeuri.
Fiecare celulă a depozitului trebuie să fie înconjurată de diguri executate din pământ adecvat. În acest mod, celulele depozitului sunt separate una de celelalte din punct de vedere fizic și hidrologic. După ce o celulă a depozitului este umplută cu deșeuri, va fi acoperită cu un strat protector pentru a împiedica infiltrarea apei de ploaie și degajarea gazelor în atmosferă.
Depozitul de deșeuri de la Tărpiu trebuie să aibă asigurată o capacitate de depozitare pentru o perioadă proiectată de exploatare de minimum 20 de ani. Capacitatea cerută de depozitare a deșeurilor pentru această perioadă proiectată este prevăzută a fi de aproximativ 1,300,000 tone.
Lucrările la celula a doua a depozitului ecologic de la Tărpiu au început chiar în 2020, deși locuitorii comunei Dumitra și activiștii de mediu au protestat îndelung și au cerut să se schimbe locația acesteia.
Celula numărul doi a fost amenajată la doi pași de prima, tocmai lângă pădurea din apropiere, pe o suprafață de aproximativ 2,3 hectare. Toată distracția a ajuns să coste 1,3 milioane de euro, suma provenind în parte din același fond din care provin și fondurile pentru construirea celulei nr. 3.
După ce la prima celulă de la depozitul ecologic de la Tărpiu s-au înlocuit nu mai puțin de 140.000 de metri cubi de argilă, scenariul s-a repetat și la cea de-a doua celulă. De data aceasta au fost înlocuiți doar 20.000 de metri cubi de pământ.
„Pentru realizarea umpluturilor la celula 2 este necesară utilizarea a cca. 20.000 m3 pământ din groapa de împrumut, deoarece pământul local rezultat din săpăturile celulei 2 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate conform normativelor în vigoare pentru folosirea la umpluturi. Perimetrul de exploatare a resurselor de argilă are o suprafaţă 20.000 m²”, se arată în documentația depusă la Agenția pentru Protecția Mediului în 2020, de Consiliul Județean.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
samara
24.12.2025"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a gamblin...
la articolul Bilanț îngrijorător al intervențiilor polițiștilor sălăjeni în primele 10 luni ale anului
Szász Csongor Zoltán
11.12.2025Eu caut loc de munca ca manipulant marfa sau receptie marfa sau care prea comenzi pe onileni
la articolul 1.440 de joburi disponibile în Mureș! Șoferii și manipulanții, cei mai căutați
Adrian
10.10.2025De ce nu spuneti ca soferul de autobasculanta a adormit la volan?? Protejati toate mizeriile de oameni
la articolul Accident rutier petrecut pe DN 13 între un camion și o basculantă. Un bărbat a decedat
Szabo Angela
28.09.2025Multumesc tuturor celor care au participat la celebrarea căsătoriei lui David și Denisa 🙏și la frumosul eveniment petrecut cu toți împreună Și dvs pt frumosul articol ,făcut în semn de respect față de familia noastră !Va multumesc frumos încă o data și tuturor ...
la articolul David Szabo s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Denisa (FOTO)
COMENTARII