La Mulți Ani! Aproximativ 800.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Nicolae

Potrivit statisticilor oficiale din România, aproape 296.100 de femei şi peste 503.300 de bărbaţi poartă numele sau variante derivate din cel al Sfântului Nicolae.

Pentru bărbați, cel mai frecvent este numele Nicolae, purtat de 287.204 persoane, în timp ce, la femei, cel mai frecvent întâlnit este Nicoleta, purtat de 220.581 de persoane. 

Numele „Nicolae” vine din greacă (Nikolaos) și înseamnă „biruința poporului” – o combinație între „nike” (victorie) și „laos” (popor). În România, sute de mii de persoane poartă numele sfântului sau derivate ale acestuia (Nicușor, Nicoleta, Nicu etc.) și își serbează astăzi onomastica. 

Tradiţia Bisericii Ortodoxe consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. 

Încă din copilărie, Nicolae s-a remarcat printr-o purtare aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot. 

După moartea părinţilor săi, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. 

După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni. 

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie. 

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă, potrivit stirileprotv.ro

Legenda care explică de ce Moș Nicolae lasă daruri în ghete este cea a celor trei fete sărace. Lipsite de zestre, ele riscau să fie vândute de tată de propriul tată. Aflând drama lor, Sfântul Nicolae le-a aruncat, în secret, pe fereastră, câte un săculeț cu galbeni – banii au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie direct în încălțăminte. 
 
De atunci, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii își curăță și aliniază ghetuțele în speranța că Moș Nicolae le va umple cu dulciuri, fructe și mici cadouri. Cei care nu au fost cuminți riscă să primească, alături de daruri sau în locul lor, o nuielușă – simbol al mustrării blânde.

Numeroase minuni îi sunt atribuite: a potolit furtuna și a salvat marinari de la înec, a înviat un tânăr corăbier căzut de pe catarg, a vindecat bolnavi și demonizați în Alexandria și a scăpat cetatea Mira de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian și îndemnându-l să vină să-și vândă grâul acolo, potrivit sighet247.ro
 
Tradiții românești de Sfântul Nicolae: 
 
- Copiii lustruiesc ghetuțele și le așază la ușă sau la fereastră. 
- Se pun în apă crenguțe de măr, vișin sau cireș lângă icoane; dacă înfloresc până la Anul Nou, anul următor va fi rodnic. 
- La sate, feciorii se adună în cete, își aleg gazda și încep repetițiile pentru colindele de Crăciun și Anul Nou. 
- Se fac pomeniri pentru cei trecuți în neființă – se spune că Sfântul Nicolae „deschide” porțile cerului în această zi. 
 
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae! 

Foto ilustrativ  

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Adrian

10.10.2025

De ce nu spuneti ca soferul de autobasculanta a adormit la volan?? Protejati toate mizeriile de oameni

Accident rutier petrecut pe DN 13 între un camion și o basculantă. Un bărbat a decedat

Szabo Angela

28.09.2025

Multumesc tuturor celor care au participat la celebrarea căsătoriei lui David și Denisa 🙏și la frumosul eveniment petrecut cu toți împreună Și dvs pt frumosul articol ,făcut în semn de respect față de familia noastră !Va multumesc frumos încă o data și tuturor ...

David Szabo s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Denisa (FOTO)

HALASTAUAN EMIL-VANEA

02.09.2025

Nicusor Dan s-a tinut de promisiune: TVA a rams 19 la suta. Diferenta de 2 la suta este Taxa lui Bolojan (TLB). Atata doar ca domnul pres. nu stie sa se justifice. Iar alegatorii care l-au votat nu cunosc atributiile presedintelui Romaniei!

Domnule premier Bolojan, ne mișcăm și noi mai cu talent sau tot amenințăm cu demisia?

mt

18.07.2025

Pare a fi o noua actiune heirupista a politiei de strangere de bani la buget, adica amenzi rutiere in cazul asta.

Amenzi de mii de euro împărțite în doar câteva ore de polițiștii din Cluj-Napoca, după ce au verificat sute de mașini și au legitimat sute de persoane

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing