Mai multe infracțiuni la codul rutier constatate de polițiștii maramureșeni

Polițiștii maramureșeni de la Serviciul Rutier au descoperit în urma mai multor controale, vehicule neînmatriculate și șoferi fără permis auto.

Polițiștii din Baia Sprie au oprit pentru control un vehicul, care circula pe drumurile publice din localitate.

Polițiștii au identificat persoana care a condus vehiculul, un bărbat de 39 de ani.

Verificările efectuate cu privire la situația vehicului în cauză, au relevat că acesta nu a fost înregistrat.

În cauză, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neîmatriculat.

*
 La data de 1 martie 2026, în jurul orei 21.40, polițiștii din Sighetu Marmației, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pornit în urmărirea unui vehicul pe strada Gheorghe Șincai din localitate, după ce conducătorul acestuia nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire.

La scurt timp, pe strada Ștefan cel Mare din localitate, polițiștii au oprit vehiculul urmărit, stabilind că acesta este condus de către un tânăr de 19 ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că vehiculul nu este înmatriculat sau înregistrat.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing