Măsurile dispuse în contextul minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României - VIDEO
În contextul minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României, IPJ Mureș a dispus măsuri suplimentare pentru menținerea ordinii publice, prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței tuturor cetățenilor.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș a informat: „În perioada 29 noiembrie – 2 decembrie 2025, peste 130 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, pe raza întregului județ, precum și în zonele turistice cu flux ridicat de vizitatori.
Măsurile dispuse sunt adaptate situației operative și au ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale, asigurarea fluenței traficului rutier și creșterea vizibilității echipajelor în teren.
Astfel, prezența polițiștilor a fost intensificată în zonele aglomerate, în apropierea locațiilor unde sunt programate manifestări publice și în punctele de interes turistic. De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa pe principalele artere, precum și pe DN15, DN13, DN14 și E60, precum și pe traseele unde se estimează creșterea valorilor de trafic.
Echipajele vor utiliza aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, iar monitorizarea traficului va fi adaptată permanent pentru a preveni blocajele și a facilita deplasarea în condiții de siguranță.
Totodată, sunt efectuate verificări preventive în unitățile turistice și spațiile de cazare, pentru menținerea unui climat de siguranță publică.
Cetățenii sunt încurajați să circule cu prudență, să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren, să adapteze viteza la condițiile de drum și să nu conducă obosiți sau sub influența alcoolului.
De asemenea, se recomandă acordarea unei atenții sporite bunurilor personale, în special în zonele aglomerate, și folosirea numărului unic de urgență 112 doar în situațiile reale care impun intervenția autorităților.
Le dorim tuturor mureșenilor și turiștilor o minivacanță liniștită!”
Video AICI.
Foto: Facebook/ Primăria Târgu Mureș - Marosvásárhely Polgármesteri Hivatala
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII