Monumente istorice din Sălaj, restaurate cu succes prin grija Consiliului Județean

Cele 13 proiecte finanțate de Consiliul Județean Sălaj în vederea protejării unor monumente istorice din județ au fost finalizate.

Reprezentanții C.J. Sălaj au transmis pe pagina Facebook a instituției: „Parohiile beneficiare au încheiat lucrările pentru care au primit sprijin, iar obiectivele au fost consolidate, restaurate și repuse în valoare.  

Investiția, în valoare totală de 767.000 de lei, a permis intervenții la bisericile vechi din Voivodeni, Meseșenii de Jos, Recea, Doba, Domnin, Cehei, Solomon, Horoatu Crasnei, Poarta Sălajului, Dobrin, Păușa, Cehu Silvaniei și Răstolțu Deșert. 

Toate aceste monumente sunt, de acum, protejate și pregătite să își păstreze rolul în viața locală. Programul administrației județene contribuie la valorificarea patrimoniului arhitectural și artistic al județului, sprijinind comunitățile în protejarea acestor repere ale identității și memoriei Țării Silvaniei.” 

Foto: Facebook/ Consiliul Județean Sălaj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing