Nevăzuți în rețea

 Problema este că o dramă care nu este se transformă rapid în parodie. Nu ține să anunți o coridă și să apari în arenă cu un măgăruș simpatic în locul taurului înfuriat. Inflația de drame duce la decredibilizare.

Social media se vrea o dramă permanentă pentru a ne captiva neîntrerupt, dar până și cel mai entuziast utilizator adoarme la un moment dat. Oricât ne ascundem, condiționarea noastră biologică are nevoie alternativ de relaxare sau capotează. Social media este un produs artificial, o fantomă care bântuie prin toate telefoanele și totuși nu se va transforma niciodată în realitate. Naivitatea noastră înduioșătoare constă în speranța că am fi capabili să ne ducem viața conform algoritmilor. Este o amăgire înfricoșătoare deoarece este colectivă. Iluzionismul de masă presupune o solicitare la care nu rezistă nici o ființă umană și asta înseamnă că noi, oamenii, am pierdut de mult controlul asupra unui fenomen care ne coordonează viețile. Trăim într-un infern tehnologic imaginat de autorii de SF despre care am crezut până nu de mult ca nu poate deveni realitate. Între timp realitatea ne-a luat-o înainte și trăim ca într-un tren care a plecat cu noi din gară fără ca noi să fi avut de gând să călătorim undeva. Acum simțim tensiunea abandonului, când ne consultăm ecranele fără de care nu rezistăm așa cum nu rezistăm fără aer, iar ecranele nu ne oferă nici un răspuns cu privire la ce ne preocupă de fapt. Reflexele noastre funcționează un continuare după vechea rânduială și efectele sunt aberante și nu avem cum să le mai schimbăm la viteza cu care rulează ecranul din mâna noastră. Dacă viețile noastre ar fi automobile le-am vedea de mult în decor. Însa noi nu suntem automobile și nu mai știm ce se întâmplă cu noi. Nicio problemă, circulăm cu ochii în telefon, oricum nu vom ști când și de ce ne-am ciocnit.

Nu există niciun indiciu ca acesta ar fi sfârsitul, noua generație se simte bine și nu are temeri față de viitor fiindcă nu are niciun fel de temeri, această trăsătură a rămas în istorie. Ne uităm la ei, evident că nu comunicăm și tot atât de evident e ca nu le lipsim de loc, oricum nu au ce face cu noi. Pe la sfârșitul anilor 80 atmosfera era asemănătoare, atunci aveam o dictatură de demolat, acum nu mai avem nici atât, oare ce a rămas de făcut praf în afară de noi înșine? Când ne întâlnim între noi nu avem despre ce să vorbim fiindcă fiecare dintre noi am prins o altă buclă a algoritmului și afli rapid că interlocutorul nu este interesat de ce-i spui după cum nici pe tine nu te interesează ce are el de spus. Încercăm și renunțăm, ne întoarcem la ecranele noastre și ne facem nevăzuți în rețea. Acolo suntem eliberați de povara alegerilor dificile, rețeaua rezolvă toate problemele în numele nostru și totul va fi bine, fiindcă nu mai contăm ca indivizi. Asta ne învață noul cult pentru Big Data, important e să fie ok când se face totalul, noi suntem doar entități neglijabile care nu influențează procentajul final. Câteodată se produc erori datorită îndărătniciei noastre, a refuzului nostru de a ne adapta fiindcă adaptați o ducem mai bine. Universul digital nu poate fi pus în dificultate de astfel de copilării, o eroare rămâne o simplă eroare, Ctrl + Alt + Delete, o simplă apăsare pe taste și fluxul continuă nestingherit. Încotro? Nu mai există încotro, cum nu mai există victorie sau înfrângere. Continuați să dați scroll. La următoarea generatie de telefoane, această operațiune se va face automat.

z. d.