O casă a ars în întregime în satul Șendroaia
Pompierii au fost solicitați să intervină în noaptea de vineri spre sâmbătă în localitatea Șendroaia, comuna Târlișua, la un incendiu izbucnit la o casă de locuit, cu regim de înălțime parter plus etaj.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD, precum și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Târlișua și Spermezeu.
Din primele informații, incendiul s-a manifestat violent la nivelul acoperișului și al etajului 1 al casei.
”Incendiul a fost localizat în jurul orei 03:30 și lichidat ulterior, după o intervenție susținută, fiind necesare eforturi suplimentare pentru asigurarea alimentării cu apă în zona de intervenție. Flăcările au cuprins în totalitate acoperișul și s-au propagat generalizat la etajul construit din lemn, afectând o suprafață de aproximativ 100 mp. În urma incendiului, trei camere și bunurile din interior au fost distruse, iar parterul imobilului a fost inundat cu fum, fiind degradate alte patru încăperi”, a transmis ISU.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
RENAȘTE CUNUNA?
25.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?


COMENTARII