Operațiunea „Pirotehnic 2025-2026” continuă în județul Sălaj
În intervalul 22 septembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase acționează în baza planului de acțiune „Pirotehnic 2025-2026”, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice de către persoane fizice și juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Activităţile au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase efectuează verificări la societăţile comerciale autorizate, care efectuează operațiuni cu articole pirotehnice, sub aspectul respectării regimului legal al acestor produse.
De asemenea, sunt verificate spațiile de păstrare ale articolelor pirotehnice cu privire la existența/inexistența autorizațiilor și documentelor necesare.
Totodată, polițiștii au în vedere persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează fizic (în piețe, târguri, complexuri comerciale, pe stradă etc.) ori în mediul online, articole pirotehnice, în vederea sancţionării acestora, potrivit prevederilor legale.
Obiectivele urmărite în cadrul acțiunii sunt:
- Prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură
- Prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice;
- Cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de către cetățeni pentru a achiziționa, deține și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoriile celor permise;
- Conștientizarea privind riscurile utilizării necorespunzătoare respectiv a comercializării ilegale de articole pirotehnice și potențialele riscuri la care se expun.
De la începerea acțiunilor și până în prezent, polițiștii au constatat săvârșirea a 28 de infracțiuni privind regimul materiilor explosive, fiind confiscate cantitatea de 194 kg de articole pirotehnice din categoriile P1, T1, F2 și F4.
Recomandările polițiștilor Biroului Arme, Eplozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Sălaj, aici:
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
RENAȘTE CUNUNA?
25.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII