Pericol de explozie la un centru de copii cu dizabilități din Zalău. 86 de persoane au fost evacuate
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Zalău au intervenit, marți, 9 decembrie, în jurul orei 13:25, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în urma unei sesizări privind existența unor scurgeri de gaz, la un centru pentru copii cu dizabilități din municipiul Zalău.
Ajunse la locul incidentului, echipajele operative au constatat că, în camera tehnică, unde sunt amplasate două centrale termice pe gaz natural, s-au declanșat detectoarele de gaz, fiind perceput miros specific.
Atât personalul centrului, cât și copiii, au fost evacuați preventiv (86 de persoane), fără a se înregistra victime, potrivit monitoruldesalaj.ro.
Pompierii au asigurat în continuare măsurile PSI, iar un echipaj al distribuitorului de gaze a sistat alimentarea cu gaz imobilului până la remedierea defecțiunilor de către reprezentanții unei firme autorizate, sosiți la fața locului.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
RENAȘTE CUNUNA?
25.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII