Premieră mondială! Australia interzice tinerilor sub 16 ani accesul la 10 rețele de socializare

Copiii din întreaga Australie s-au trezit în dimineața zilei de miercuri, 10 decembrie, fără acces la conturile lor de social media, în urma unei interdicţii fără precedent la nivel mondial, menită să îi protejeze pe cei sub 16 ani de algoritmi care creează dependenţă, precum și de prădătorii online şi de agresorii digitali, potrivit CNN.

Nicio altă naţiune nu a luat măsuri atât de drastice, iar punerea în aplicare a noii legi stricte este urmărită cu atenţie de legislatorii din întreaga lume. 

Cele 10 platforme interzise – Instagram, Facebook, Threads, Snapchat, YouTube, TikTok, Kick, Reddit, Twitch şi X – spun că vor respecta interdicţia, folosind tehnologia de verificare a vârstei pentru a identifica persoanele sub 16 ani şi a le suspenda conturile, dar nu cred că acest lucru va spori siguranţa copiilor. 

Conturile utilizatorilor Snapchat vor fi suspendate timp de trei ani sau până când aceştia vor împlini 16 ani. 

Conturile YouTube vor fi deconectate automat pe 10 decembrie. Canalele lor nu vor mai fi vizibile, însă datele lor vor fi salvate, astfel încât să îşi poată reactiva conturile când vor împlini 16 ani. Copiii vor putea în continuare să vizioneze YouTube fără a se conecta. 

TikTok afirmă că toate conturile utilizate de persoanele sub 16 ani vor fi dezactivate pe 10 decembrie. Compania susţine că nu contează ce adresă de e-mail este utilizată sau al cui nume figurează pe cont – tehnologia sa de verificare a vârstei va determina cine îl utilizează. Conţinutul postat anterior de utilizatorii tineri nu va mai putea fi vizualizat. Platforma încurajează, de asemenea, părinţii care cred că copiii lor ar fi minţit în privinţa vârstei atunci când şi-au deschis conturile să îi raporteze. 

Twitch susține că, începând cu 10 decembrie, niciun minor sub 16 ani din Australia nu va mai avea voie să creeze conturi noi pe site-ul de streaming live popular printre jucătorii de jocuri video, dar conturile actuale deţinute de minori sub 16 ani nu vor fi dezactivate până pe 9 ianuarie. Compania nu a răspuns la solicitarea de a explica întârzierea. 

Meta a început să elimine conturile aparţinând adolescenţilor sub 16 ani de pe Instagram, Facebook şi Threads pe 4 decembrie. Utilizatorii au fost invitaţi să îşi descarce conţinutul, care va rămâne disponibil în cazul în care vor dori să îşi reactiveze contul când vor împlini 16 ani. 

Reddit a declarat că va suspenda conturile utilizatorilor sub 16 ani şi va împiedica deschiderea unor conturi noi. 

X nu a răspuns la întrebările privind modul în care va respecta interdicţia, dar se opune vehement legislaţiei, considerând-o o încălcare a libertăţii de exprimare. 

Kick, un serviciu de streaming live similar cu Twitch, nu a răspuns la solicitarea de comentarii 

Detalii suplimentare aici: zcj.ro 

Foto ilustrativ (Nikkei Asia) 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing