Săptămâna Protecției Civile în Bistrița-Năsăud: porți deschise, exerciții demonstrative, ceremonie și activități dedicate comunității
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud marchează, în perioada 26 februarie – 4 martie 2026, Săptămâna Protecției Civile printr-un amplu program de activități desfășurate la nivelul întregului județ. Demersul vizează informarea preventivă, pregătirea populației pentru situații de urgență și consolidarea relației dintre salvatori și comunitate.
Exerciții și ”Porți Deschise” în subunități
Manifestările debutează în 26 februarie cu un exercițiu de adăpostire organizat la Gara CFR Bistrița. Activitatea va continua lunar, până la finalul anului. În aceeași zi începe ”Săptămâna Porților Deschise” în toate subunitățile de intervenție ale inspectoratului.
Tot din 26 februarie sunt programate exerciții de evacuare la instituții publice și operatori economici, precum și activități în cadrul unui punct de informare realizat în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, unde va fi prezentată aplicația Apel 112.
Ceremonial militar de Ziua Protecției Civile
În 27 februarie, la sediul ISU Bistrița-Năsăud, va avea loc un ceremonial militar dedicat Zilei Protecției Civile din România. Programul include acordarea onorului militar, alocuțiuni oficiale, citirea mesajelor instituționale și avansarea în grad a personalului cu merite deosebite.
Puncte de informare pentru cetățeni
În 28 februarie, între orele 10:00 – 18:00, un punct de informare preventivă va fi organizat într-un hypermarket din municipiul Bistrița, pe strada Calea Moldovei 13B. Vizitatorii vor putea asista la prezentări de tehnică de intervenție, demonstrații de prim ajutor și activități susținute de echipa pirotehnică privind asanarea muniției rămase neexplodate. De asemenea, vor fi distribuite materiale din campaniile preventive derulate la nivel național și județean.
Un nou punct de informare va fi deschis în 1 martie, între aceleași ore, într-un shopping center de pe strada Sigmirului din Bistrița. În paralel, vor fi organizate activități de informare preventivă în lăcașuri de cult, cu sprijinul Inspecției de Prevenire și al serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
”Voluntari de 10” și recrutări în programul ”Salvator din Pasiune”
Pe 3 martie va avea loc întâlnirea ”Voluntari de 10”, organizată în cadrul programului ”Salvator din Pasiune”, eveniment dedicat recunoașterii implicării voluntarilor în misiunile desfășurate alături de pompierii militari.
Totodată, inspectoratul lansează o nouă sesiune de recrutare – Seria XIV – pentru programul de voluntariat, cererile de înscriere urmând să fie transmise în format electronic.
Exerciții operative și ”Miercurea Sirenelor”
În 4 martie este programat un exercițiu de evacuare și adăpostire la o unitate de învățământ din orașul Beclean, destinat formării deprinderilor corecte de comportare în situații de urgență.
În aceeași zi, între orele 10:00 – 11:00, va avea loc exercițiul național de alarmare publică ”Miercurea Sirenelor”, prin punerea în funcțiune a sirenelor existente la nivelul județului, pentru verificarea acestora și familiarizarea populației cu semnalele acustice.
Pe întreaga durată a săptămânii, activitățile vor fi dublate de campanii de informare în mediul online, prin conturile oficiale ale ISU Bistrița-Năsăud de pe platformele sociale.
Prin acest calendar, inspectoratul urmărește creșterea gradului de conștientizare a populației privind riscurile existente, formarea unor reacții corecte în situații de urgență și consolidarea culturii de protecție civilă la nivelul județului.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII