Șase oameni au murit săptămâna trecută din cauza pneumoniei, în Bistrița-Năsăud

Șase persoane au decedat în județul Bistrița-Năsăud, în intervalul 19–25 ianuarie 2026, din cauza pneumoniei, pe fondul creșterii numărului de infecții respiratorii specifice sezonului rece. Toate decesele au fost înregistrate la pacienți cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu multiple comorbidități, care nu erau vaccinate.

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în săptămâna analizată au fost raportate 221 de cazuri de pneumonie, dintre care 65 au necesitat internare. Cele șase decese au fost înregistrate exclusiv în rândul persoanelor vârstnice.

Directorul DSP Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, a declarat că situația din județ urmează trendul național:

”În această perioadă au fost multe infecții respiratorii, în special infecții de căi respiratorii, pneumonii și gripă. Din păcate, am avut și decese. Cele mai multe au fost cauzate de pneumonie și au fost înregistrate la persoane vârstnice, peste 65 de ani, toate cu comorbidități, în special afecțiuni oncologice și cardiace”, a explicat dr. Anca Andrițoiu, miercuri, în ședința din luna ianuarie a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud.

În aceeași perioadă, DSP BN a raportat și 163 de cazuri de gripă, cu 27 de internări, fără decese asociate în săptămâna trecută. În plus, au fost înregistrate 2.551 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cele mai multe la copii și adulți tineri.

Șefa DSP atrage atenția asupra importanței vaccinării, menționând că toate persoanele decedate erau nevaccinate: ”Anul acesta am înregistrat ceva mai multe vaccinări pentru gripă față de anul trecut, dar sunt încă multe persoane care nu se vaccinează. Dacă sunt vulnerabile, evoluția poate fi nefavorabilă”.

În județ continuă să fie raportate și cazuri de COVID-19, însă în număr redus, câte unul la două-trei zile, majoritatea cu forme ușoare, tratate la domiciliu. Există și copii internați, dar cu evoluție bună.

Presiunea asupra secției de Terapie Intensivă se menține, însă autoritățile sanitare speră într-o ameliorare a situației după suplimentarea paturilor ATI și mutarea secțiilor în noua aripă a spitalului.

Reprezentanții DSP Bistrița-Năsăud estimează că, în perioada următoare, numărul infecțiilor respiratorii ar putea începe să scadă.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing