Taxele și tarifele din Tg. Mureș cresc de anul viitor cu 5,6 %
Consiliul Local Târgu Mureș a decis joi, 27 noiembrie, în ședință ordinară, ca taxele și tarifele locale pe anul 2026 să fie majorate cu rata inflației.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureș, Cristina Pruteanu:
„În cadrul ședinței Consiliul Local a stabilit nivelul taxelor și tarifelor locale pentru anul 2026, majoritatea fiind actualizate cu rata inflației de 5,6%. Printre acestea se numără taxele pentru activități comerciale, transportul în regim de taxi, serviciile de arhivă și relații cu publicul, avizele tehnice, taxele Clubului Sportiv Municipal, ale Centrului de Cultură, Artă și Agrement, ale Grădinii Zoologice și Platoului Cornești, precum și taxele Serviciului Fond Funciar. Măsurile urmăresc menținerea unui echilibru între finanțarea serviciilor publice și protejarea puterii de cumpărare a cetățenilor.”
Taxele si impozitele pentru case, terenuri și mașini pe 2026 nu au fost încă aprobate. Acestea vor fi supuse dezbaterii Consiliului Local Tg. Mureș în ședința din luna decembrie, potrivit radiomures.ro.
Cristina Pruteanu:
„Precizăm faptul că taxele și impozitele locale pentru terenuri și autovehicule, taxele pentru salubritate, precum și cele aferente utilizării domeniului public, nu au fost incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 27 noiembrie. Aceste proiecte urmează să fie supuse de zbaterii și voturii în ședința Consiliului Local, programată pentru luna decembrie. „
Noile taxe și tarife pentru 2026 vor fi publicate pe site-ul Primăriei, www.tirgumures.ro, la secțiunea Hotărâri ale Consiliului Local.
În plus, consilierii locali au analizat execuția bugetară la finalul trimestrului al treilea al anului 2025. Astfel, veniturile municipiului au depășit 460 de milioane de lei, iar cheltuielile s-au situat la aproximativ 452 de milioane de lei.
Foto: Radio România Târgu Mureș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
RENAȘTE CUNUNA?
25.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII