Trei tronsoane ale râului Mureș vor deveni arii protejate Natura 2000

Trei tronsoane ale râului Mureș, situate în județul Mureș, urmează să fie declarate arii speciale de conservare, în cadrul unui proiect de Hotărâre de Guvern prin care România își extinde rețeaua Natura 2000 cu 27 de noi situri protejate.

Zonele din județul Mureș în discuție sunt sectoarele între Morești și Ogra, între Deda și Reghin și între Iernuțeni și Periș, care vor primi astfel cel mai înalt grad de protecție în cadrul rețelei europene de arii naturale protejate. 

Proiectul de act normativ, inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, vine în contextul unei proceduri de infringement declanșate de Comisia Europeană împotriva României în anul 2020, pentru neîndeplinirea obligațiilor care decurg din Directiva Habitate. 

Conform acestei directive, statele membre trebuiau să desemneze siturile de importanță comunitară ca arii speciale de conservare în termen de maximum șase ani de la adoptarea lor la nivel european, termen pe care România l-a depășit. 

Detalii suplimentare aici: punctul.ro 

Foto: Wikipedia 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing